Acasă: locul unde ne găsim relaxarea, odihna și deconectarea de la tumultul cotidian

Într-un oraș activ, în plină dezvoltare, viața locuitorilor săi se desfășoară într-un ritm alert, astfel încât, după o zi solicitantă, fiecare visează la atmosfera relaxantă a căminului, unde să-și poată reîncărca bateriile pentru provocarea unei noi zile. Acesta a fost motivul central al amenajării acestui apartament, care a stat și la baza alegerii unei linii cromatice pastelate și odihnitoare, în nuanțe neutre de gri și bej. Ambientul a fost condimentat cu tonurii mai vii de galben, muștar și bleumarin, în zona de zi, sau de mov, lila, albastru, în zona de noapte.

un nou inceput living muschi perete

Un design eficient: aceeași zonă, funcțiuni diferite, armonie, versatilitate

Fiind un apartament de dimensiuni reduse, împărțit în zona de zi și zona de noapte, o cerință practică din partea clientului a fost utilizarea cât mai eficientă a spațiului existent, prin îmbinarea mai multor funcțiuni în aceeași încăpere..
Astfel, livingul ne-a pus la încercare creativitatea prin dorința beneficiarului de a cuprinde cât mai cursiv o zonă de relaxare fuzionată cu cea de depozitare, pentru posibilii musafiri, și o zonă de lucru, reprezentată printr-un birou.
O altă provocare a fost maxima optimizare a spațiului bucătăriei, foarte redus și de dimensiuni improprii ca lățime, obținându-se la final atât spații suficiente pentru depozitare, blat de lucru și zona de gătit, cât și un loc de luat masa, comod pentru două persoane.

Atmosfera generală: minimalism cu accente scandinave

Ca și ambient general, combinând accentele scandinave, cu cele minimaliste, s-a obținut în final un ansamblu în care regăsim ambele direcții, prin liniaritatea pieselor de mobilier îmbinată cu designul decorațiunilor și texturilor folosite, împreună contribuind la crearea atmosferei relaxante dorite de beneficiar.

un nou inceput living modern lemn

 


Call Now Button