Perioada în care bucătăriile erau îmbrăcate integral cu plăci ceramice a trecut demult. În prezent, pentru finisajul pereților, sunt utilizate materiale variate care înfrumusețează în mod deosebit acest spațiu tehnic, fără a face compromisuri la partea practică a amenajării.

În articolul de astăzi, am ales să vă prezentăm principalele 5 materiale, cele mai utilizate, pentru finisarea pereților din bucătărie.

1. Disponibil în modele și culori diverse, tapetul a devenit un material din ce în ce mai folosit, care va oferi o notă personală bucătăriei voastre. Nu este indicat să fie utilizat în zona blatului de lucru, a chiuvetei și a plitei, dar se pretează foarte bine pentru zona de servire a mesei sau pe peretele de legătură cu livingul, în cazul bucătăriilor tip open-space. Producătorii de tapet au scos pe piață variante special rezistente la vapori și umiditate, superlavabile și rezistente la uzură sau la alte condiții existente într-o bucătărie în care chiar se gătește zilnic.

2. Pentru suprafețele care necesită o curățare frecventă, cum sunt cele din zonele de lucru, puteți recurge la sticlă. Acest finisaj este ușor de întreținut și contribuie la crearea unui look elegant și de actualitate pentru bucătăria voastră. Pentru a putea utiliza placarea cu sticlă în zona plitei, vă recomandăm să alegeți modele securizate și tratate special pentru a rezista temperaturilor ridicate, în caz contrar riscând să se crape în timp. Ca artificiu de design, puteți folosi sticla peste alte finisaje pentru pereți, precum var lavabil și alte finisaje decorative de interior sau tapet.

bucatarie3. O alegere clasică, dar de efect, este vopseaua sau varul lavabil, dar și variantele mai estetice, precum tencuielile și finisajele decorative de interior. Finisajul nu este tocmai ideal pentru pereții din zona blatului pe care tăiați diferite fructe sau legume zemoase și nici pe peretele aragazului sau chiuvetei. Această variantă este utilizată pentru a introduce culoarea în decorul bucătăriei sau pentru a tempera efectul plăcilor ceramice sau al mobilierului. Un perete pe care s-a utilizat vopsea lavabilă vă permite să apelați la alte mijloace de decorare precum tablourile sau fotografiile.

4. Mereu o soluție la îndemână, faianța este un material de finisaj rezistent, ușor de întreținut și curățat, disponibil în numeroase modele și dimensiuni. Pentru un design reușit al bucătăriei voastre, vă recomandăm să nu acoperiți pereții în întregime cu plăci ceramice, utilizându-le doar pentru zonele predispuse la murdărire excesivă, și să alegeți mereu variante lucioase de faianță, cele mate fiind mai poroase și, implicit, mai dificil de curățat.

bucataria-inima-casei-mic-dejun-bar

5. Variante mai rar folosite, dar cu un aspect spectaculos, sunt PAL ul și MDF ul sau placările din lemn, mai ales în zona de sevire a mesei, pentru crearea unui aspect continuu cu finisajul mobilierului.

Sperăm ca acest articol să vă fie de ajutor atunci când vă amenajați sau vă redecorați bucătăria, venind cu informații necesare pentru alegerea celor mai potrivite materiale pentru locuința voastră. Dacă, însă, nu vă descurcați singuri, nu ezitați să apelați la noi, echipa Acolada, pentru a vă îndruma spre alegerea cea mai potrivită familiei voastre.

 

Aveți nevoie de ajutor pentru amenajarea bucătăriei? Designerii Acolada așteaptă întrebările voastre!


Call Now Button