Pentru domeniul imobiliar, “Location. Location. Location.” este regula numărul unu în cazul achiziției unei proprietăți. Oricât de frumoasă este o casă sau oricât de perfect ar fi un proiect, odată amplasate pe un teren situat într-o zonă improprie, nu mai poate fi modificată această realitate. Pot fi renovate, extinse, micșorate, dar nu mutate. Pot fi, de asemenea, vândute, dar niciodată nu poate fi garantată recuperarea investiției, oricât de trainică și bine executată ar fi acea casă. De ce? Simplu! Din cauza locației!!!
Ce factori determină, de fapt, această locație și cum influențează ea viitorul investiției făcute și traiul ulterior al familiei tale?
Orice familie care are copii este interesată ca, în apropierea locuinței, să existe grădinițe și școli, astfel încât timpul petrecut în trafic pentru a duce și a aduce copiii acasă să fie cât mai scurt posibil. Proximitatea acestor instituții oferă chiar privilegiul deplasării directe a copiilor la școală, fără nevoia de a fi însoțiți de un adult.
Privită din perspectiva opusă, distanța mare dintre locul în care locuiești și școala copiilor va genera inconveniente serioase legate de managementul timpului și al programului zilnic. La fel de importantă este și depărtarea sau apropierea față de locurile voastre de muncă, față de un supermarket de la care să-ți poți face aprovizionarea zilnică sau orice alte puncte de interes general pentru tine și întrega familie, deoarece și în acest caz tot despre timp și program este vorba.
Este evidentă, astfel, influența pe care o are acest aspect asupra creșterii sau scăderii valorii unei proprietăți, doar prin prisma existenței acestei facilități generatoare de confort pentru familia ta.
Dacă tot ne-am referit la deplasarea de acasă în diferite direcții, obligatoriu nu putem omite un alt aspect, la fel de important ca distanța față de obiectivele de interes: nodurile de aglomerație urbană la orele de vârf. În fiecare oraș sunt știute intersecțiile prin care nu se poate trece în unele momente ale zilei, străzile super aglomerate și, mai ales, cartierele în care accesul este aproape blocat, invariabil, dimineața și după amiaza.
De asemenea, la celălalt pol sunt zonele ușor accesibile în orice moment al zilei, care au deschidere spre direcții multiple, situate strategic față de punctele de interes aduse în atenție la punctul 1, care am putea spune că se încadrează la criteriul “Location. Location. Location.” din toate punctele de vedere: acces, facilități, conservare garantată a investiției, chiar cu posibilitate de creștere în timp.
Cui i-ar face plăcere să locuiască într-o zonă foarte poluată sau foarte zgomotoasă, situată în apropierea unei fabrici sau în proximitatea liniilor de cale ferată, de exemplu, într-un cartier cu vecini certăreți, cărora să le placă muzica ascultată în stradă, la volum maxim, sau doar lângă o fermă de animale, care vara îți asigură un aer foarte curat? Mai are sens să insistăm asupra importanței locației în acest moment? Cred că putem trece la următorul punct…
Un alt aspect important legat de locația casei tale este modul în care se face accesul până la ea. Există o stradă asfaltată, cu trotuare pentru circulația pietonală și stații de autobuz sau tramvai în apropiere? Copiii tăi pot ajunge, în siguranță, acasă de la școală, în cazul în care într-o zi nu-i poți aduce tu? Iarna, strada ta va fi dezăpezită cu ușurință de utilajele Primăriei sau trebuie să te dotezi tu cu toate cele necesare în acest sens, pentru a-ți asigura accesul în orice anotimp?
Astfel de întrebări sunt vitale pentru binele tău și al familiei înainte de a lua o decizie bazată doar pe considerente emoționale. Doar o casă frumoasă nu te va ajuta să ajungi mai repede la serviciu sau la timp la școala copiilor, să te simți în siguranță să circuli fără mașină sau ca soția ta să poată ieși din curte în pantofi și nu în cizme de cauciuc.
Și, dacă nu ai concluzionat deja singur, acum a venit momentul să subliniem că da, locația casei tale poate avea astfel de influențe asupra prețului imobilului, independent de valoarea investiției inițiale. Cum? Cumulând toate informațiile oferite la punctele anterioare, este evident că, în fiecare oraș, sunt cartiere amplasate strategic față de punctele de interes pentru o familie tânără, cu copii, la fel de bine cum sunt și zone cu acces îngreunat la orele de vârf, sunt regiuni înverzite, cu parcuri și locuri de joacă, liniște și aer curat, la fel de bine cum există și străzi pe care nu ne vine să ne plimbăm, insalubre, cu locuințe dărăpănate și aspect neplăcut. Evident prețul terenului este diferit de la un cartier la altul influențat și de aceste aspecte legate de acces, vecini, mediul înconjurător, existența unor facilități în apropiere etc. Astfel, o investiție mare făcută într-o zonă cu minusuri generate de locație este posibil să scadă ca valoare odată cu aglomerarea orașului, cu dezvoltarea unor noi cartiere mai bine amplasate, pe când o investiție mică făcută într-o locație bună, va putea să-și sporească valoarea doar prin simpla creștere a prețului zonei.
În finalul articolului îți dăm ocazia concretă de a te gândi de două ori înainte de a spune da, atunci când îți vei alege casa viselor tale.
Îți prezentăm două posibile scenarii imobiliare, ambele la același preț final de cumpărare:
Astfel, dacă ar fi să alegi între cele două case și ai fi o persoană cu familie tânără, activă și mereu pe drumuri, sincer, ai avea de ce să mai stai pe gânduri la preț egal? Noi, nu 😉