Să repari ceva gândit greșit de la bun început, să te străduiești să armonizezi o combinație mai puțin fericită de culori, materiale sau forme nu înseamnă că vom reuși să facem, cu adevărat, design interior. Poate un management de criză în design interior ar fi mai potrivit ca denumire. Și, clar, rezultatul nu va putea fi același cu cel obținut de beneficiari dacă ar fi apelat, de la început, la specialiști.

 

La sediul nostru au ajuns, de-a lungul timpului, numeroși clienți care aveau deja începută o amenajare interioară și care s-au împotmolit într-o anumită etapă, nemaiștiind fie cum să continue amenajarea ca și linie cromatică sau de design, fie cum să repare anumite greșeli și decizii luate în grabă sau în necunoștință de cauză. Acestea sunt, din păcate, situațiile nefericite în care clienții iau decizia consultării cu o firmă de design și arhitectură de interior, în momente în care măiestria, creativitatea și cunoștințele noastre nu vor mai putea fi fructificate în totalitatea lor

Chiar dacă plătesc serviciile firmei de design, economia pe care ei reușesc să o facă pentru bugetul meu, în ceea ce privește achiziția unor finisaje de efect la prețul corect sau a unui mobilier al cărui raport preț – calitate este mult mai bun decât dacă l-aș fi ales eu, va depăși onorariul lor. Fără a lua în calcul costul greșelilor pe care le-aș face singur, din neștiință și lipsă de experiență. Poate îmi voi putea duce și familia într-o mini vacanță cu banii pe care i-am economisit, la final, în loc să-i fi cheltuit pe toți pentru amenajarea casei noastre. Asta rămâne de văzut.


Call Now Button