Ce-i mai plăcut decât să vedem cum locuința noastră prinde viață și se apropie de final? Când vedem că visul nostru devine realitate, simțim că munca și sacrificiile nu au fost în zadar. Casa este ridicată, interioarele prind viață, deci a venit timpul să decidem și cum va arăta fațada locuinței noastre.

Cu toate că ideal este ca un proiect de casă să fie gândit în cele mai mici detalii înainte de a se trece la execuție, de foarte multe ori am fost abordați de beneficiari pe parcursul implementării, pentru a-i ajuta în alegerea finisajelor și a elementelor decorative pentru fațada casei lor. Uneori, am fost contactați pentru repararea unor alegeri nefericite, făcute fără consultarea prealabilă a unui arhitect, moment în care nu am mai avut foartă multă libertate de opțiune. În urma acestor experiențe mai puțin plăcute pentru beneficiari, am decis ca prin articolul de astăzi să atragem atenția asupra importanței finisajelor alese pentru exteriorul casei voastre, precum și a modului de dispunere a elementelor decorative, îmbinarea armonioasă a acestora, urmărind și încadrarea în stilul de arhitectură al construcției. Există combinații variate de materiale, culori sau elemente arhitecturale care pot transforma fațada într-o adevărată operă de artă. Totul depinde de alegerile făcute. Și, tocmai pentru că există atât de multe variante, este foarte ușor să cădem în extrema combinării a prea multe elemente, în mod greșit, încărcând vizual exteriorul casei nu în cel mai potrivit mod.

În susținerea celor afirmate mai sus, am pregătit pentru voi prezentarea aceluiași proiect de casă, conceput de arhitecții Acolada, în două abordări estetice diferite. Proiectul în sine este o transpunere funcțională și estetică a dorințelor și nevoilor reale ale unei familii cu doi copii, într-o interpretare arhitecturală contemporană a stilului clasic. Locuința a fost concepută pe două nivele, separând complet zona activităților de zi, de cea destinată odihnei și timpului individual, acordând totodată o atenție deosebită și deschiderii spre grădină prin balcoane la toate dormitoarele și terase pe ambele nivele de locuire.

Pentru arhitecții Acolada, arhitectura gândită cu adevărat în beneficiul utilizatorilor nu poate fi concepută decât de la funcțiune spre forma exterioară a construcției, cu rol de a îmbrăca armonios compartimentarea interioară în elemente arhitecturale și detalii decorative, prin care întregul ansamblu să devină o îmbinare a personalității arhitectului cu unicitatea beneficiarilor. Încadrarea construcțiilor în orice context urbanistic este deosebit de importantă pentru aspectul orașului în care locuim, astfel încât orice clădire trebuie să se armonizeze cu ușurință cu vecinătățile proprietății prin cromatica aleasă, volumetrie și design arhitectural.

Prima abordare estetică pentru exteriorul acestei locuințe a fost una romantică și feminină, realizată printr-un joc de volumetrii ce îmbină două materiale de fațadă, respectiv tencuială decorativă și placări din cărămidă aparentă, și două metode de finisare a pereților, tencuire simplă și bosaje. Cromatica aleasă este caldă și prietenoasă, rezultată din combinația neutră de alb – gri, îndulcită prin folosirea bejului pe suprafață extinsă.

fatada casa

Cea de-a doua propunere este ceva mai sobră și mai rece decât abordarea anterioară. Trăsăturile de bază ale acestui exterior sunt simplitatea și rigurozitatea tipic masculine, cu un finsaj minimal și fără atât de multe decoruri ca în cazul variantei feminine. Pentru fațade s-a utilizat tencuială decorativă în combinația cromatică alb-gri, păstrându-se aceleași metode de finisare a pereților, respectiv tencuire simplă și realizarea de bosaje.

fatada casa

fatada

Abordând fațada aceleiași case din două perspective diferite am creat o mostră de personalizare a unei construcții identice ca formă, suprafață și compartimentare. Culorile, texturile, materialele folosite pentru fiecare fațadă în parte sunt detaliile care fac diferența în perceperea unei locuințe, atât la nivel vizual, cât și emoțional. Fiecare dintre noi vom rezona în mod individual cu cele două exterioare, trezind afinități diferite în funcție de preferințele noastre subconștiente, în cea mai mare parte. Starea pe care ne-o induce un loc, amintirile pe care le reînvie un spațiu sunt și ele factori decisivi în alegerile estetice pe care ar trebui să le facem atunci când vine vorba de casa familiei noastre.

Prin urmare, rolul unui arhitect, dincolo de cunoștințele tehnice cu impact funcțional asupra construcției, este și de a percepe până la cele mai fine note personalitatea beneficiarului, pentru a putea reda cât mai inspirat ceea ce-și dorește acesta.

 


Call Now Button