”Acolada Design – Ziua porților deschise” a fost un eveniment organizat pentru clienții, colaboratorii, partenerii Acolada, dar și pentru toți cei care urmează să-și amenajeze un spațiu, pasionați de design și arhitectură sau chiar studenți la facultăți de profil.
La aniversarea a doi ani de la înființare, am lansat brandul Acolada, noul nume sub care echipa noastră își va continua activitatea de acum încolo. Cu câteva zile înainte, cu toții am fost prinși cu pregătirile, ajunse pe ultima sută de metri, și cu organizarea în detaliu a evenimentului. Asta pe lângă activitățile cotidiene: proiecte, ofertare și întâlniri cu clienții.
Oboseala și emoțiile se făceau din ce în ce mai simțite, cu toate că niciunul dintre noi nu se plângea celorlalți. Fiecare și-a adus contribuția prin abilitățile sale, asumându-ne cu toții chestiuni de pe ordinea de zi a evenimentului și reușind să finalizăm totul, așa cum ne-am propus. Sediul a fost îmbrăcat în haine de sărbătoare, cadourile pentru participanți pregătite, dulciurile și snack-urile așezate pe platouri și noi toți în ținute de aniversare.
După doi ani de la înființarea societății și un an și jumătate de când suntem în sediul acesta, după zile și luni de muncă neîncetată, fără concedii și momente de odihnă, acesta a fost, pentru prima oară, momentul echipei Acolada.
Ne-am bucurat, cu toții, pentru câteva ore, de atmosfera relaxată, și totuși plină de atâta emoție, alături de oamenii datorită cărora am reușit să ajungem la acest moment – clienții care și-au pus visele în mâinile noastre, colaboratorii care ne-au ajutat să transformăm viziunea lor în realitate și să dăm viață ideilor și dorințelor beneficiarilor, dar și fiecare dintre oamenii dragi din viețile noastre care ne-au susținut în tot acest timp, ne-au încurajat ori de câte ori am căzut și, acum, se bucură alături de noi.
Am fost recunoscători lui Dumnezeu că ne-a ghidat pașii pe acest drum plin de obstacole, dar cu o priveliște atât de frumoasă, și că ne-a dat putere și răbdare să ne ridicăm după fiecare cădere și să o luăm de la capăt, încă o dată, iar și iar, până să reușim să depășim așteptările noastre și ale clienților. Nu ne-a fost ușor să lucrăm peste program, în weekenduri sau până după miezul nopții, să primim feedback negativ cu toată deschiderea, știind că doar așa puteam corecta tot ce nu era eficient și productiv în activitatea noastră. Cu timpul am ajuns să privim fiecare client ca pe un profesor și fiecare proiect drept cel mai bun curs de design, arhitectură, management și comunicare. Așa am gustat și amarul clipelor de tristețe, când părea că totul este împotriva noastră, dar și dulceața momentelor de final de amenajare, când unii dintre cei mai duri clienți-profesori ne adresau cuvinte de mulțumire, bucuria lor fiind cea mai mare notă pe care o poate lua un designer la acest examen al vieții.
Dincolo de emoția retrăirii parcursului nostru, ca echipă, și a rememorării celor mai importante momente din ultimii doi ani, au fost și schimburi de informații sau date de contact ale furnizorilor și colaboratorilor noștri, interacțiuni între clienții actuali și veteranii amenajărilor finalizate, amintiri imortalizate în fotografii de grup și individuale, cu membrii echipei și cu Acolada la ea acasă. Și, poate cel mai savurat moment al serii, a fost, fără îndoială, extragerea câștigătorilor premiilor puse în joc de către noi și firmele colaboratoare, pentru Tombola evenimentului. La plecare, fiecare participant a plecat cu câte un set de materiale promoționale, cataloage, taloane de reducere și, sperăm noi, cu noi cunoștințe, amintiri frumoase și o contagioasă stare de bine.
De astăzi, însă, echipa Acolada revine la treburile zilnice, la proiectele și clienții din prezent, păstrând încă în suflet emoția evenimentului de ieri, bucuria împărtășită cu atât de mulți oameni și dorința de a avea, în viitor, casa plină cu cât mai multe ocazii.
Vă mulțumim, oameni dragi!
Echipa Acolada