Începutul oricărui drum nou este dificil, indiferent că vorbim despre o călătorie sau de startul profesional. Echipa Bizkuit, după 3 ani de colaborare, a provocat-o cu un set de întrebări pe AndreeaMoisa, o tânără arhitectă, care a reușit să facă ceea ce îi place, îndeplinindu-și, totodată, și visul de a deveni asociat coordonator la Acolada – design și arhitectură.
1. Cum ai ajuns să fii asociat și administrator în Acolada, firmă de design și arhitectură? Ai visat la acest moment sau a fost pură întâmplare?
Din facultate am visat să fac parte dintr-o echipă tânără, motivată și în perpetuă căutare de inspirație. Să ajung asociat și administrator, însă, nu a fost pură întâmplare. De la început, a însemnat, și încă este, multă muncă, devotament și o serie de pași corecți, făcuți în momente de răscruce. Când îți dorești ceva, cu adevărat, ți se deschide, pas cu pas, drumul spre visul tău. Important este să ai și curajul să mergi pe el, mai ales când explorezi trasee noi, mai puțin bătătorite.
2. Spune-ne câteva cuvinte despre ce înseamnă, pentru tine, acest business.
“Afacere”, “firmă” sau “bussines”, pentru majoritatea, sunt cuvinte reci și impersonale. În povestea noastră, suntem o echipă de oameni frumoși, care ne împărtășim experiențele, învățăm unii de la alții și refuzăm să stagnăm, dorindu-ne cu încăpățânare să evoluăm, pe toate planurile. Fără nicio “rețetă magică” de business, muncim constant să oferim servicii de cât mai bună calitate, claritate, eficiență și performanță. Pentru mine, acest business este mai mult decât un job, devenind o parte din mine. Nu e timp de plictiseală, apărând mereu provocări noi, plus că fiecare zi înseamnă oportunitatea punerii în practică a tuturor cunoștințelor adunate în toți anii de facultate și în diverse joburi. Acolada înseamnă iubire de frumos, de oameni și de acel “pe bune”, prin care ne dorim să facem lucrurile.
3.Ce dificultăți ai întâmpinat de când ești parte din povestea Acolada? Ce te-a ajutat să le depășești?
Cu toată sinceritatea, dar și cu un strop de dezamăgire, trebuie să recunoaștem că arhitecții nu sunt învățați, cu adevărat, ce înseamnă o afacere și, mai rău, nu știu să-și evalueze corect propria muncă. Deși nu pot spune eram complet străină de mediul de afaceri al anilor ‘90, fiind crescută de părinți cu spirit antreprenorial, responsabilitatea de administrator al unei firme și de coordonator a echipei de arhitecți a însemnat nevoia asimilării unor cunoștințe noi, despre activitatea unui SRL prestator de servicii, în domeniul designului și arhitecturii. Și, aici, mă refer de la modul în care se calculează prețul serviciilor oferite sau cum se emite o simplă factură, până la cele mai complexe situații managaneriale ce pot apărea, pe parcurs. Marele meu avantaj este că am alături de mine doi asociați cu experianță în afaceri și “fur” de la ei cât de mult pot. Eu chiar cred că nimic nu e la voia întâmplării și că oamenii pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale au rostul lor în viețile noastre. Cel puțin așa simt legat de întreaga poveste Acolada.
4. Cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit antreprenor? Îți place să fii om de afaceri?
Dacă ne referim la definiția unui “om de afaceri”, nu cred că am ajuns acolo. Mai am multe de învățat și asimilat în practică. Dar cred că “îmi stă din ce în ce mai bine” locul ăsta și, deși unele situații pot fi foarte inconfortabile, le depașesc, pas cu pas, împreună cu toți cei din jurul meu. Nu pot spune că mi s-a schimbat viața în mod radical, alocând în continuare timp dezvoltării mele ca profesionist, cu diferența că acum lucrez pentru mine, alături de o echipă împreună cu care construiesc viziunea comună Acolada. Acum câțiva ani, mi-a spus cineva niște cuvinte care mi-au rămas întipărite în minte și pe care le transmit și eu, mai departe, ori de câte ori am ocazia: “Îți doresc să ți se împlinească și visele pe care încă nu știi că le ai”. Cam asta ar fi esența experienței mele de antreprenor în cadrul businessului din care fac parte – descopăr vise noi, pe care le recunosc pe măsură ce prind viață.
5. De ce abilități sau resurse crezi că are nevoie un tânăr, pentru a conduce o afacere de succes?
În primul rând, cred că e nevoie de un partener de afaceri, de preferat cu experiență în domeniu. Acea persoana alături de care îți poți găsi un echilibru, cineva care să te ajute să te ridici atunci când ești la pământ și să te tragă în jos, când plutești pe norișori prea roz. Pentru a conduce o afacere ai nevoie de experiență și răbdare, pentru a ști când să spui stop sau când să “dansezi” și să “alergi”, trebuie să înveți să alternezi rolul de coleg cu cel de șef și, nu în ultimul rând, să-ți amintești mereu să te iubești și pe tine, și pe cei pe care îi ai alături, membri ai echipei, clienți sau colaboratori, indiferent că sunt în viața ta pentru o oră sau pentru ani de zile. Legat de abilități, aș enumera perseverență, curaj, pasiune, bun simț, corectitudine, modestie și, de ce nu, un gram de nebunie.
6. De ce ingrediente crezi că are nevoie un business pentru a se dezvolta în mediul de afaceri contemporan?
O echipă unită, care să funcționeze ca un întreg, un sistem de organizare internă eficient și proceduri care să asigure servicii de calitate, marketing eficient și, nu în ultimul rând, evoluție constantă pe toate căile.
7. Ce te motivează zilnic să fii atât de implicată în afacere?
De când mă știu, am fost mereu o persoană ambițioasă. Și așa sunt și acum, caracterizată de perserverență și încăpățânare, transformate în determinarea de a încerca toate variantele, înainte să renunț la ceva. Consider că orice problemă are o rezolvare, pe care nu o putem vedea, însă, dacă nu alegem în mod conștient să ne concentrăm pe soluții și nu pe probleme.
8. Cum te înțelegi cu echipa și clienții? Reușești să-i mulțumești pe țoți? Știm cu toții că este destul de complicat să lucrezi cu oamenii, tocmai de asta te și întreb.
Sinceritatea, transparența și claritatea constituie premiza de la care am plecat, de la bun început. Cred că sunt mai ușor de gestionat toate situațiile, având astfel de “atuuri în buzunar”. Colegii de la birou sunt o bucurie pentru mine, chiar și în zilele când trebuie să fiu mai mult șefă, decât colegă. Am învățat să ne respectăm unii pe alții, să ne înțelegem când avem și “zile mai proaste” și să ne oferim sprijin reciproc. Legat de clienți, sigur că nu vom reuși să mulțumim chiar pe toată lumea, nici nu cred că este posibil, real, dar, cu cât suntem mai clari și mai transparenți în tot ceea ce facem, cu siguranță vor fi foarte puțini cărora să nu reușim să le satisfacem cerințele. Feedbackul are rolul de a ne ajuta să corectăm tot ceea ce avem de îmbunătățit la noi, individual sau ca echipă, păstrându-ne constant corelați la realitatea din jur.
9. Ce crezi că îi împiedică pe tineri să urmeze calea antreprenoriatului?
Dacă vorbim de tineri, în general, cred că trebuie să ne referim la educația financiară necesară în acest sens, încă de la vârste fragede. Am simțit că ăsta a fost un minus al generației mele, care a luat legătura cu mediul de afaceri, prin intermediul celor desfășurate de părinți sau cunoscuți. Nici în prezent nu știu dacă li se oferă suficientă pregătire tinerilor din ziua de astăzi, pentru a putea deveni antreprenori de succes la maturitate. Totuși, generațiile ce vin din urmă par mai orientate spre domeniul de business, față de trecut, lucru care este îmbucurător pentru dezvoltarea economică a țării.
10. Ce sfaturi le-ai oferi celor care abia acum pășesc pe acest drum plin de necunoscut? Dar și de surprize frumoase 😉
“Ever tried. Ever failed. No matter. Try again. Fail again. Fail better.” Cu alte cuvinte, cazi și te ridici. De câte ori? De câte ori este nevoie.
Orice experiență, mai mult sau mai puțin plăcută, te învață ceva. Nu este ușor, dar nici imposibil, atât timp cât îți place ceea ce faci. Cunosc oameni care au ales calea unui business la 25, 30, 40 sau 45 de ani. Nu e niciodată prea târziu să faci ceea ce-ți dorești, mai ales atunci când îți aduce bucurie și te înconjoară de oameni frumoși.
În loc să dau sfaturi, am să închei povestindu-vă ceva personal. După câteva luni de când plecasem pe drumul Acolada, într-o vineri după-amiază, după ce-am ieșit pe ușa biroului și am intrat în mașină, am început să plâng în hohote, răsunându-mi în minte doar gândul că “nu pot să fac asta”. Fusese o săptămână grea, cu situații mai mult neplăcute, decât pozitive. Am lăsat lacrimile să curgă, weekendul să treacă și duminică seara m-am pregătit pentru o nouă săptămână. În acea luni dimineața, trează de la ora 6.00, mi-am adunat gândurile într-o cafea de 3 ore, mi-am adus aminte ce-mi doresc cu adevărat și am plecat hotărâtă spre birou. După încă 3 ani sunt tot aici, dar de atunci n-am mai spus niciodată “nu pot”. Orice moment trece, nu are rost să regreți ireversibilul, important este cu ce rămâi din acea experiență, ce ai învățat nou despre tine și despre cei din jur. Nu există evoluție fără schimbare. Și schimbarea doare uneori. 😉
