Ne e familiară tuturor expresia ,,Călătoria contează, mai puțin destinația”. Eu, personal, însă, nu pot spune că sunt întru-totul de acord cu ea. Sunt arhitect și experiența mi-a demonstrat că, într-un proiect de arhitectură, contează la fel de mult și călătoria, și destinația.
Întreg drumul unui proiect, de la prima schiță, analiza de funcțional și încadrarea în normative, până la machetele și randările finale și implementarea acestora, devine produsul finit, rezultatul serviciilor prestate în toată această perioadă. Timpul și atenția investite de un arhitect pe durata proiectării se vor reflecta întru-un proiect bun, apreciat din punct de vedere estetic, dar și cu un funcțional potrivit nevoilor beneficiarilor.
Pe de altă parte, călătoria unui arhitect, până a ajunge la un proiect cu adevărat bun, necesită pauze, schimbări de direcție sau traseu, uneori chiar și pași înapoi. Proiectarea seamănă, uneori, cu o adevărată bătălie dusă între tine și proiect, al cărei deznodământ îți va spune mai multe despre cine ești tu, ca profesionist. Alteori, sunt de gestionat luptele dintre beneficiar și proiect, asemănătoare celor duse și de noi, arhitecții, dar în care putem interveni de partea beneficiarilor, astfel încât, la final, împreună, să câștigăm cu toții. Aceste bătălii se câștigă tot în timp, cu ajutorul unor baze solide de experiențe practice și cunoștințe teoretice, dobândite de-a lungul călătoriilor parcurse alături de toate proiectele tale.
Ca architect, menirea mea e să caut noi lupte pe care să învăț cum să le caștig, pe vreme bună sau rea, pe terenul meu sau în deplasare, indiferent de provocări și dificultăți. Am ales să fiu un călător pe drumul arhitecturii, un luptător pentru armonizarea intereselor beneficiarului, cu mediul înconjurător și bunul gust. Voi vedea mai departe pe ce drumuri mă va purta viața, în ce proiecte îmi voi duce bătăliile și care va fi deznodământul.
În prezent, călătoria mea s-a intersectat cu Acolada. Aici am ajuns într-o dimineață liniștită de sfârșit de iarnă, cu câțiva fulgi domoli așternându-se peste orașul înghețat, și, spre surprinderea mea, am fost primit pe ritmuri de ”The Who” și ”Beatles”, în aromă de cafea proaspătă. M-am simțit ca-n liniștea de dinaintea unei noi bătălii, în care acum suntem implicați cu toții, echipa Acolada. Poate a venit vremea să nu-mi mai port singur luptele…
