Toţi părinţii ne confruntăm, la un moment dat, cu trecerea rapidă a timpului. Oricât de mult ne-am dori să-l oprim în loc, într-o bună zi realizăm că fetiţa noastră nu mai e un copil, ci o tânără caracterizată de o dorinţă puternică de exprimare a personalităţii.
Noi, părinţii, ştim că adolescenţa este vârsta descoperirii propriei identităţi, vârsta care îi face pe copiii noștri să fie uneori nesiguri, alteori indecişi, fiindu-le greu deopotrivă să aleagă o pereche de pantaloni sau să se hotărască ce facultate vor să urmeze. Indecizia, apare şi în cazul amenajării propriei camere, în special când e vorba de spațiul tinerelor adolescente. Alegerea cromaticii pereţilor sau a nuanței pardoselii, selectarea pieselor de mobilier şi a obiectelor decorative sunt doar câteva dintre problemele întâmpinate. De cele mai multe ori, inclusiv părinţii sunt copleşiţi de cerinţele tinerei şi au nevoie de ajutorul unui designer pentru a-i ghida în luarea celor mai potrivite decizii.

Aşadar, fie că vreţi sau nu, dacă sunteţi părinţi de fată, la un moment dat, va trebui să îndepliniţi o misiune extrem de delicată: amenajarea dormitorului adolescentei. Pentru că puţin ajutor nu strică, venim în acest articol cu câteva recomandări de care puteți ține cont atunci când începeţi să decoraţi camera fiicei voastre.

Organizaţi camera în trei zone distincte!

Adolescenta este o elevă care, pe lângă spaţiul de odihnă are nevoie şi de un spaţiu pentru studiu, dar şi de unul dedicat relaxării. Acest lucru se poate realiza relativ uşor cu soluțiile de depozitare potrivite şi un mobilier funcţional, adaptat dimensiunilor camerei. Astfel, recomandăm împărţirea încăperii în trei zone distincte: zona de dormit, zona de studiu şi colțul de relaxare.

  • Pentru zona de dormit este potrivit un pat confortabil, cu o lățime recomandată de minim 1,2 m, în nuanțe cât mai deschise şi feminine. În prezent există o varietate de modele elegante și boeme, realizate din materiale diferite (lemn, fier, catifea, stofă), adaptate tuturor gusturilor și preferințelor. Patul poate fi accesorizat cu o lenjerie fină, o cuvertură pufoasă şi, desigur, cât mai multe pernuţe decorative. Noptiera din zona patului trebuie să fie încăpătoare, prevăzută cu sertare sau cutii de depozitare şi spaţiu suficient pentru un telefon, laptop, tabletă sau alte accesorii de uz zilnic.

  • Educaţia este foarte importantă în viaţa oricărui adolescent, fiind ultima etapă a copilăriei, de pregătire pentru viața de adult. De aceea, trebuie să acordăm o atenţie deosebită zonei de studiu din camera tinerei domnişoare. Puteţi alege un birou cu rafturi, unde-și va putea depozita cărţile, caietele şi alte accesorii de birotică. Pentru ca adolescenta voastră să beneficieze de o activitate cât mai productivă, în timpul lecţiilor trebuie să aibă o poziţie corectă şi să se simtă cât mai confortabil la masa de lucru. Pe www.ambientacolada.ro este disponibilă o colecţie variată de modele de scaune pentru birou, în diferite culori şi materiale. Pentru şi mai multe spaţiu, etajerele suspendate pe perete sunt o idee eficientă și estetică, deopotrivă. Acestea pot servi drept minibibliotecă pentru cărţi sau ca spațiu de expunere pentru diverse obiecte decorative, rame foto sau suveniruri.

  • Pentru momentele de linişte şi socializare cu prietenele, dormitorul poate fi prevăzut şi cu o mini zonă de relaxare. Nu trebuie să investiţi în fotolii sau scaune foarte scumpe. Puteţi alege fotolii tip pouf, perne de podea sau o banchetă la capătul patului, prevăzută și cu spaţiu de depozitare.

Oferiţi personalitate şi vitalitate acestei camere!

A trecut demult vremea în care adolescenţii lipeau pe pereţii camerei postere cu vedetele sau filmele preferate. Acum, acestea sunt înlocuite cu tot felul de tablouri cu mesaje motivaţionale sau stickere decorative.

Oglinzile sunt, cu siguranţă, prietenele adolescentelor. În plus, acestea reflectă lumina şi amplifică vizual spaţiul camerei. Acolo unde dimensiunile încăperii permit, o măsuţă de toaletă cu oglindă este un accesoriu practic și elegant, am putea spune “fără vârstă”, care dintotdeauna a răspuns cu succes tuturor dorințelor și nevoilor femeilor.

masa de toaleta

Pentru un plus de culoare şi eleganţă, puteți alege pentru decorarea pereților din nenumărate modele de tapete romantice, boeme sau clasice, iar dacă preferați un var simplu, atunci perdelele şi draperiile vor crea un impact vizual deosebit şi vor contribui la armonizarea întregului spațiu.

Nu în ultimul rând, acordați atenție plantelor de interior. Tuturor domnișoarelor le plac florile, fie ele naturale, pentru tinerele cărora nu le displace să le îngrijească, fie artificiale, pentru siguranța unui aspect impecabil, în orice moment.

Pe ansamblu, sfatul nostru este să investiţi cumpătat în amenajarea unei camere de adolescentă, momentul desprinderii de părinți și casa copilăriei nefiind unul foarte îndepărtat. Atâta timp cât acest spațiu este unul funcţional, potrivit personalității tinerei, sigur amenajarea va fi una în care se va regăsi cu drag, asigurându-i confort și intimitate. Pentru orice ajutor, nu ezitați să ne scrieți un email pe adresa noastră contact@acoladadesign.com. Bucuroşi vom contribui la amenajarea unui dormitor în tendinţe pentru adolescenta voastră.

 

 


Call Now Button