Explozia dezvoltării imobiliare din ultimii cinci ani a determinat și o creștere a volumului tranzacțiilor efectuate, în special pe piața apartamentelor. Achiziționate pentru locuit sau închiriat, la mare căutare sunt locuințele cu două camere, baie și bucătărie, în suprafață aproximativă de 50 m.p. Prețul de cumpărare a suferit și el majorări semnificative, ajungând în prezent în jurul sumei de 1.500 Euro/m.p. în zonele mai bune ale orașului. Făcând un calcul simplu, aflăm că valoarea de achiziție a unui astfel de apartament se ridică la aproximativ 75.000 – 85.000 Euro, în funcție de suprafața exactă, neluând în seamă prețul locului de parcare și al boxei suplimentare sau comisioanele agențiilor imobiliare și taxele notariale aferente tranzacției.
Cu alte cuvinte, o investiție serioasă, ce urmează a fi plătită, de cele mai multe ori, pe o perioadă îndelungată. Între momentul semnării actelor de proprietate și până la mutarea efectivă în apartament există o perioadă de timp alocată finalizării amenajării și personalizării spațiului. O perioadă stresantă, care generează o mulțime de cheltuieli. Sau investiții?
Noi am făcut o analiză detaliată a acestei situații și vă oferim, în articolul de mai jos, un calcul cât mai aproape de realitate, care să vă ofere o altă perspectivă asupra momentului amenajării interioare a apartamentului pe care tocmai l-ați cumpărat. Am luat drept model un caz real al unui apartament în suprafață de 53,8 m.p.,compus din cameră de zi, dormitor, bucătărie, hol intrare, baie și balcon, al cărui beneficiar a realizat proiectul de design și planificarea implementării acestuia, în vederea închirierii, cu echipa Acolada.
Pachetul de servicii solicitat de către beneficiar include toate acele operațiuni necesare finalizării cu succes a oricărei amenajări interioare: stabilirea stilului și cromaticii preferate de întreaga familie, alegerea finisajelor pentru pereți și pardoseli în armonie cu direcția de design, realizarea proiectului de mobilare mixtă, la comandă și de serie, alegerea corpurilor de iluminat, a decorațiunilor care dau nota personală a oricărui spațiu și a țesăturilor (perdele, draperii, covoare etc.), toate aceste elemente fiind vizualizate la final în randări 3D color.
De asemenea, deosebit de importantă este partea de planificare a etapelor de execuție a proiectului realizat, cu vizite pe șantier pentru verificarea corectitudinii implementării acestuia, precum și de încadrare în bugetul stabilit de client, astfel încât finalizarea amenajării să fie fidelă conceptului creat.
În tabelul de mai jos, se regăsește detalierea tuturor serviciilor necesare realizării acestei amenajări, cu preț individualizat la fiecare în parte, astfel încât orice client să beneficieze de maximă transparență și claritate atât în ceea ce privește stabilirea valorii finale, cât și ulterior, pe parcursul prestării serviciilor, să poată fi ținută o evidență exactă a stadiului de lucrări și predări din cadrul proiectului
În continuare, am mai făcut un rând de calcule prin care să vă răspundem la întrebarea pe care fiecare dintre voi ar trebui să și-o adreseze în clipa în care devine proaspătul proprietar al unui apartament: “Oare cum pot să fac să cresc valoarea investiției mele în acest apartament, astfel încât banii de amenajare să nu fie o cheltuială, ci un plus valoare adăugat prețului de achiziție?”
În cazul de față, apartamentul luat de exemplu a costat aproximativ 80.000 euro (53,8 mp x 1.500 euro/mp = 80.700 euro) și în amenajarea lui completă pentru închiriere au mai fost investiți încă aproximativ 15.000 euro, reprezentând mai puțin de 20% din valoarea de achiziție.
Proiectul de design și planificarea implementării reprezintă în jur de 2% din întreaga investiție, o valoare mică în comparație cu suma integrală, dar o valoare “mare” prin plusul pe care îl aduce ansamblului. Prin acești 2% v-ați cumpărat, în primul rând, liniștea și siguranța că amenajarea voastră se va finaliza cu succes și că banii investiți vor avea cea mai funcțională și estetică formă exterioară pe care o puteați da spațiului vostru.
Cu credința că acest articol v-a fost de folos, sperăm ca, de acum mai departe, să apelați cu încredere și bucurie la specialiștii din domeniul amenajărilor interioare, pentru a da valoare cu adevărat banilor voștri. Nu subestimați cei 2%! 😉