“De curând, am decis să-mi reamenajez apartamentul, iar acum a venit timpul să-i ofer un nou look bucătăriei mele. Știu ce-mi doresc pentru pereți, am ales mobilierul și electrocasnicele, dar nu știu ce să cumpăr pentru pardoseală. Oare parchetul este un material potrivit pentru bucătărie? Sau ar trebui să rămân la tradiționala gresie?”

Întâlnim des astfel de situații, în care v-ați dori parchet în bucătărie, însă nu sunteți siguri că este cea mai bună soluție. Mulți dintre voi consideră bucătăria drept cea mai solicitată încăpere din locuință, fiind deseori expusă la umiditate, grăsimi și trafic intens. Motiv pentru care rămâneți, în continuare, la ideea că gresia este mult mai potrivită pentru acest spațiu.

Prin articolul de astăzi, vă ajutăm să găsiți răspunsul potrivit pentru alegerea pardoselii din bucătărie. Ne-am informat despre avantajele și dezavantajele celor două tipuri de finisaj, solicitând și părerea colaboratorilor noștri care comercializează astfel de produse.

Parchetul

În primul rând, trebuie să înțelegem cu toții că parchetul, fie el laminat sau nu, poate fi utilizat cu succes în bucătărie, fiind chiar în trend, în prezent, datorită faptului că este mult mai călduros și mai puțin alunecos decât placările ceramice. Modelele actuale, prin tehnologiile aplicate la fabricarea lor, generează o schimbare a practicilor de amenajare din trecut, parchetul devenind astfel un material mult mai versatil.

bucatarie

Care sunt avantajele utilizării parchetului în bucătărie?

  • Este un bun izolator termic, contribuind la menținerea unei temperaturi constante, atât iarna cât și vara.
  • Poate fi utilizat cu succes în toate încăperile, creând un aspect uniform al pardoselei în toată locuința.
  • Este ușor de curățat și întreținut, fiind o suprafață continuă, fără rosturi în care să se adune murdăria.
  • Este simplu de montat, dar și de demontat, în situații de urgență. De asemenea, poate fi montat peste alte tipuri de pardoseli existente deja.
  • Poate fi ușor de armonizat cu orice tip de mobilier sau decorațiuni, datorită multitudinii de decoruri disponibile.
  • Contrar așteptărilor, parchetul este rezistent la impact și la trafic sporit.

 

bucatarie contemporana

Dar dezavantajele?

Nu putem vorbi de foarte multe dezavantaje atunci când vine vorba de parchet. Însă, cea mai mare frică în rândul clienților este cea referitoare la faptul că parchetul se va umfla în momentul în care intră în contact repetat cu apa, bucătăriile necesitând igienizări mult mai dese decât alte încăperi din locuință. Există, desigur acest dezavantaj al deteriorării la umiditate, dar nu în cazul spălării parchetului cu mopul, ci în situații neprevăzute în care au loc inundații. Pentru a evita astfel de neplăceri, în cazul în care vă hotărâți să alegeți parchetul pentru pardoseala bucătăriei, este recomandat să faceți o revizie tehnică a instalațiilor sanitare pentru a reduce riscul de a fi luat prin surprindere.

bucatarie

 

Gresia

Cu toate că și-a mai pierdut din popularitate, gresia rămâne unul dintre cele mai utilizate materiale de finisaj pentru pardoseli, în special pentru holuri, camere de baie și bucătării, datorită gradului ridicat de eficiență pe parcursul utilizării acesteia. Mai ales atunci când vine vorba de menținerea curățeniei, acest tip de pardoseală fiind foarte ușor de întreținut și rezistent la trafic intens.

bucatarie clasica

Care sunt avantajele utilizării gresiei în bucătărie?

  • Este un material ușor de întreținut, suprafața sa ceramică nepermițând murdăriei să fie absorbită. Pentru curățare, se poate folosi o gamă mult mai variată de produse de curățare și dezinfectare corespunzătoare destinației spațiului.
  • Este un material antialergic datorită faptului că nu absoarbe umezeala, împiedicând astfel formarea germenilor caracteristici spațiilor cu umiditate crescută.
  • Este un finisaj ignifug, materialul principal din compoziția gresiei fiind argila.
  • Poate fi găsită într-o gamă decorativă și cromatică foarte variată, fiind ușor de adaptat oricărui stil de amenajare interioară.
  • Prețul de achiziție al placărilor ceramice este, în general, accesibil, cu varietate mare de produse pe categoriile de preț mic-mediu.
  • Este un material cu durată lungă de viață, foarte rezistent la uzură și trafic intens.

 

bucatarie

Dar dezavantajele?

Ca orice tip de pardoseală, și gresia prezintă unele dezavantaje. Dacă sunteți o persoană mai friguroasă, s-ar putea ca placările ceramice să nu fie finisajul ideal din cauza conductivității termice ridicate, fiind mult mai reci decât parchetul sau linoleumul. De asemenea, majoritatea tipurilor de gresie nu sunt foarte rezistente la impact, putându-se sparge sau ciobi destul de ușor, și, cu excepția ceramicii mate, pardoseala poate deveni foarte alunecoasă, cu risc de accidentări casnice sporit. Cu toate acestea, dezavantajele menționate nu sunt atât de grave încât să vă facă să eliminați gresia din lista finisajelor preferate. Întotdeauna există soluții pentru a vă feri de ceea ce poate fi neplăcut ulterior, în utilizarea produselor alese.

bucatarie alb negru

 

Fiecare dintre aceste două produse vine, implicit, cu avantaje și dezavantaje, neexistând pe piață un produs care să ofere doar părțile sale pozitive. În luarea deciziei finale, este bine să nu vă lăsați influențați de părerile, preferințele sau fricile celorlalți din jur, doar analiza pragmatică a caracteristicilor tehnice ale produselor între care optați putând avea, cu adevărat, relevanță. Și, nu în ultimul rând, gândiți-vă la ceea ce vă doriți pentru bucătăria voastră, precum și la ceea ce va aduce un plus de valoare și de confort locuinței.

Dacă nici informațiile din acest articol nu v-au ajutat să luați o decizie, nu ezitați să ne contactați, designerii Acolada fiind pregătiți să vă vină în ajutor, în orice moment al amenajării voastre.

 

 


Call Now Button