Orice amenajare trebuie considerată un proiect de sine stătător, a cărui implementare reușită rezultă dintr-o manageriere corespunzătoare.

“Ce înseamnă asta? Managementul oricărui proiect presupune activități de organizare, planificare, supervizare, control, luare de decizii permanente pentru a asigura buna desfășurare și finalizarea acestuia cu atingerea obiectivelor propuse inițial.” Aceeași strategie se aplică și în cazul amenajării unui apartament. Ideal ar fi să se apeleze la un specialist, o firmă de design interior, care să coordoneze proiectul pe ansamblu, atât din punct de vedere al soluțiilor de amenajare care să răspundă cerințelor estetice și funcționale ale beneficiarului, cât și din punct de vedere al implementării propunerii de amenajare, ca planificare și organizare a etapelor, recomandare de colaboratori, management de buget. În cazul în care, din motive care nu fac obiectul prezentului articol, nu se poate beneficia de cunoștințele și experiența unui profesionist, atunci informațiile de mai jos vor ajuta în coordonarea cât mai corectă a amenajării interioare a unui apartament, evitându-se astfel greșeli care pot implica costuri suplimentare de reparare sau pot determina nefinalizarea proiectului din lipsă de fonduri.

Management proiect design interior Etapele amenajarii unui apartament:

1. Înainte de se a cumpăra gresie, faianță, tapet, mobilă și alte decorațiuni, recomandarea noastră este să se verifice mai întâi „sănătatea” locuinței care se renovează. Și aici ne referim la instalații, electrice, sanitare sau termice, toate sunt la fel de importante pentru traiul confortabil, sănătos și, de ce nu, fericit în noua locuință. Această etapă include contactarea de specialiști din aceste domenii, care să constate starea în care se află instalațiile, măsurile care se impun luate în funcție de situația existentă, costurile aferente aducerii lor la o bună funcționare și termenul de execuție.

2. Al doilea pas, dar de aceeași importanță cu primul, este verificarea tâmplăriei exterioare și interioare a apartamentului: ferestrele, închiderea balconului, ușa de la intrare și ușile de la camere. Bineînțeles că tot la un specialist trebuie apelat și acum, pentru că doar așa lucrurile sunt executate corect și se pot preveni ulterioare cheltuieli neprevăzute în faza inițială. La fel ca și în cazul instalațiilor se vor urmări aceleași obiective: starea actuală a tâmplăriei, ce trebuie schimbat, recondiționat sau reparat, care sunt costurile și termenul de execuție.

3. Acum a venit momentul să fie investigată și starea pereților (varul, tencuiala, zidăria), precum și a pardoselilor existente (gresie, parchet sau alte tipuri de suprafețe). Echipa de execuție va face recomandări concrete despre etapele care trebuie parcurse pentru aducerea locuinței la stadiul de „alb” sănătos. Acest lucru înseamnă că, în momentul în care se vor vărui pereții cu var lavabil sau se va aplica un var decorativ de interior, tapet, placare ceramică, piatră sau orice alt tip de finisaj, stratul suport (peretele) va face priza corectă cu materialul aplicat, care va rezista în timp. La fel ca și la etapele anterioare, recomandăm solicitarea unui deviz cât mai aproape de realitate, luându-se în calcul toate materialele și manopera necesare pentru repararea și pregătirea pereților, fără a se calcula încă prețul și manopera finisajului.

4. Pasul patru constă în calcule matematice. Știm că nu prea place nimănui etapa aceasta, dar este vitală bunului mers al întregului proiect. Se adună toate sumele estimate de către firmele de execuție, atât pe parte de instalații electrice, sanitare și termice, cât și de la tamplăria exterioară și interioară și cele evaluate de către finisori. Atenție, însă, ca aceste valori să includă și materialele necesare, nu doar manopera aferentă lucrărilor executate.

5. Dacă la momentul inițial, odată cu luarea deciziei de amenajare, nu s-a stabilit și bugetul alocat proiectului, atunci cu siguranță a venit timpul pentru acest pas. Din bugetul total se scade bugetul necesar aducerii locuinței la stadiul de „alb”, pentru etapa ulterioară a finisajelor, mobilării și decorării ei. De abia de acum încolo, putem vorbi de design interior și, pentru această etapă, avem nevoie să știm un buget cât mai realist.

6. Bugetul rămas pentru finisaje, obiecte sanitare, mobilă, electronice și electrocasnice sau decorațiuni, va fi distribuit în funcție de necesități, în ordinea priorităților dictate de nevoile fiecărei familii.Cu toții avem nevoie de un pat pentru odihnă și dulapuri pentru haine, un birou de lucru, baie și bucătărie funcționale, însă în fiecare casă importanța anumitor zone, piese de mobilier sau obiecte de uz casnic este diferită în funcție de obiceiuri, componența familiei, meserie sau hobbyuri.

7. Din bugetul pentru finisaje, prima sumă de calculat separat va fi pentru finalizarea pardoselilor și pereților. Pentru pardoseli se va lua în calcul, pe metru pătrat, prețul placării alese, a adezivului folosit, în funcție de tipul materialului, și manopera aferentă. În mod similar, se calculează împreună cu echipa de finisori manopera și prețul varului alb pentru tavane. Știind în acest moment bugetul rămas, se va putea alege finisajul pereților, în funcție de prețul lui pe metru pătrat, a adezivilor folosiți, dacă este cazul, și a manoperii aferente produsului ales.

8. Recomandăm ca bugetul alocat mobilării și echipării cu electronice și electrocasnice să fie împărțit în mod echilibrat, în funcție de prioritățile fiecărei familii, pe zone și camere, pentru a identifica magazinele de profil care se încadrează în buget.

9. În mod similar se va proceda și pentru echiparea cu obiecte sanitare a băilor, cu raportare permanentă la bugetul alocat și luând în calcul acoperirea tuturor nevoilor funcționale ale spațiului de baie.

10. Decorațiunile, corpurile de iluminat, perdelele sau draperiile sunt ultima secțiune de abordat, după rezolvarea celorlalte problematici prezentate anterior. Acesta este singurul buget din care, în caz de maximă urgență și necesitate, se poate aloca un procent (dar nu mai mult de 25-30%) pentru rezolvarea altor probleme apărute la celelalte secțiuni ale proiectului.   Echipa Acolada vă urează succes în amenajarea sănătoasă a locuinței voastre și se bucură să vă fie alături cu sfaturi și idei împărtășite din experiența noastră în domeniu!

 


Call Now Button