Compartimentarea funcțională a locuinței este, probabil, primul aspect pe care îl vom căuta la orice imobil vizitat în vederea achiziționării viitorului nostru cămin. De multe ori, se întâmplă să ne placă foarte mult un apartament, dar să rămânem dezamăgiți de bucătăria open-space cu livingul sau de camerele de zi în care se intră direct de pe casa scării, fără niciun vestibul sau hol de primire. Ei bine, pentru astfel de momente în care nu suntem mulțumiți de compartimentarea existentă, dorindu-ne o mai bună delimitare a spațiilor interioare, avem la îndemână o soluție salvatoare, care este relativ ușor de realizat chiar și în condițiile unui apartament renovat deja. Ne referim, aici, la pereții despărțitori realizați din diferite materiale ușoare, ce înlocuiesc cu succes clasica variantă realizată din BCA sau cărămidă.
Ce reprezintă un perete despărțitor? Practic, este un perete care contribuie la delimitarea anumitor zone sau împărțirea spațiului dintr-o încăpere. Este o soluție modernă de compartimentare interioară, foarte puțin invazivă asupra amenajării existente, mai ales prin faptul că eventuala îndepărtare a acestuia nu o va afecta. Acest lucru este posibil în prezent datorită materialelor existe pe piață, precum și a soluțiilor inovatoare de prindere.
Atunci când se alege un perete despărțitor este important ca materialul din care acesta va fi realizat să se potrivească cu restul amenajării, fiind o completare a designului deja existent. Vă invităm să parcurgeți în continuare articolul nostru, pentru a descoperi varietatea de materiale disponibile pentru realizarea acestor artificii funcționale, dar și cu rol estetic în amenajarea voastră.
– Este accesibil din punct de vedere financiar
– Se montează ușor, într-un timp relativ scurt, chiar deasupra pardoselii existente, fără a o degrada
– Instalarea este relativ curată, finisarea lui ulterioară putând produce un anumit grad de deran
– Este izolator termic și fonic, atât prin materialele din care este fabricat, cât și datorită spațiului tampon creat între plăci
– După montaj, poate fi finisat cu materiale variate, după buget și preferințe: var lavabil, tencuială decorativă, tapet, ceramică, piatră naturală, lambriu din lemn etc.
– Este transparent, permițând luminii naturale să treacă foarte ușor dintr-un spațiu în altul
– Poate deveni mai puțin transparent spre opac, prin înfoliere
– Este rezistent la umezeală, putând fi folosit pentru delimitarea bucătăriei, de exemplu.
– Se curăță și se întreține foarte ușor, similar unei ferestre
– În funcție de design, poate fi extrem de estetic, dând o notă de lux și eleganță încăperii în care este amplasat
– Montajul este curat și rapid, în cazul demontării ulterioare peretele putând fi folosit în spații cu dimensiuni similare
– Din păcate, se poate sparge și zgâria, necesitând atenție sporită în exploatare
– Este foarte estetic, cu un farmec industrial aparte
– Este dur și rezistent în timp
– Costurile de achiziție și manoperă sunt mai mari iar investiția nu va mai putea fi recuperată odată cu demontarea lui
– Durata de execuție este mai mare, la fel ca și disconfortul creat
– Are un aspect natural care nu necesită finisaje, putându-i schimba totuși aspectul prin vopsirea în culoarea preferată
– Fiind un bun izolator termic, poate contribui la sporirea confortului interior
– Dacă este tratat corespunzător, poate rezista o perioadă îndelungată de timp
– Montajul este rapid, cu minim deranj la execuție
– În mare parte, materialele pot fi recuperate și reutilizate în cazul demontării lui ulterioare
– Este realizat din metal, prin sudare
– Oferă un decor unic pentru orice casă
– Poate fi instalat rapid, fără un deranj prea mare
– Poate rămâne cu finisaj metalic sau poate fi vopsit ulterior, după dorințe
– Poate îngloba sau nu și alte materiale în realizarea lui
– Poate fi realizat din materiale diferite, în funcție de designul dorit (MDF, metal, lemn etc.)
– Nu oferă o intimitate vizuală, ci doar o compartimentare funcțională a spațiului
– Este extrem de decorativ, în funcție de materialul și designul ales
– Montajul este rapid și curat
– Poate fi realizat din materiale diferite, în funcție de rezultatul dorit și stilul de design existent
– Pe lângă rolul clasic de compartimentare, poate fi utilizat și ca loc de depozitare pentru cărți, reviste, suveniruri
– Oferă o compartimentare mai mult funcțională, nefiind un perete în adevăratul sens al cuvântului
– Se montează rapid, curat și se poate folosi integral după renunțarea la compartimentare
– Se poate realiza din PAL, MDF, lemn.
– Va avea dublu rol, de separare a spațiului existent, prin ansamblul pe care îl crează, și de depozitare, în funcție de tipul de mobilier proiectat
– Asamblarea este rapidă și curată, putând fi refolosit integral în caz de demontare, putând fi utilizate piesele componente și în altă configurație
Întotdeauna, alegerea unui anumit tip de perete despărțitor depinde de utilitatea lui și, desigur, de preferințele voastre. După cum vedeți, materialele sunt variate, la fel și stilurile de design pentru care se pretează, metodele de asamblare, mai mult sau mai puțin invazive în spațiul vostru interior, rapiditatea în execuție este un numitor comun la majoritatea opțiunilor existente, deci, cu siguranță, veți găsi varianta potrivită și pentru gusturile voastre. Totuși sunteți indeciși? Apelați la unul dintre designerii noștri pentru cea mai potrivită recomandare, ținând cont de gusturile voastre și de spațiul de care dispuneți. Vă așteptăm!