Culori vibrante într-o atmosferă caldă și primitoare

Întreaga amenajare se bazează pe culoare, vitalitate și personalitate, toate armonizate într-un mod îndrăzneț, dar controlat, într-un ansamblu echilibrat care să ofere, nu în ultimul rând, confortul dorit de beneficiari.
S-a urmărit îmbinarea stilului minimalist cu zona designului industrial, prin aducerea unor elemente subtile din această direcție, fără a ignora însă eleganța discretă pe care beneficiarul a solicitat-o de la început. Fiecare colț al acestui apartament a fost creat cu personalitate și pus în valoare prin alegerea unor piese de mobilier originale, în accente vibrante de culoare.

bucurie de viata bucatarie colorata hol

bucurie de viata bucatarie blat negru

Bucătărie pentru un beneficiar pasionat de gastronomie

De cum trecem pragul apartamentului, facem cunoștință cu atmosfera călduroasă și spațiul aerisit al holului, impresia de open-space fiind obținută prin folosirea unei compartimentări vitrate spre bucătărie. Mică, dar încăpătoare, a fost special amenajată astfel încât să poată satisface exigențele beneficiarului în materie de gastronomie – blat de lucru generos, loc de luat masa adaptabil în funcție de nevoi și crearea a cât mai multe spații de depozitare pentru cele necesare gătitului.

bucurie de viata dormitor matrimonial

Dormitorul, două jumătăți ale aceluiași întreg

Dormitorul a fost creat plecând de la ideea sublinierii diferenței dintre feminin si masculin, prin cromatica diferită atât a pieselor de mobilier, cât și a corpurilor de iluminat.

 

Paletul cu notă industrială, elementul central al conceptului de mobilare în zona de zi

Zona centrală a apartamentului cuprinde camera de zi și balconul, o transpunere în realitate a dorințelor beneficiarului prin folosirea unor piese de mobilier create special pentru această amenajare. Nota industrială este foarte vizibilă în acest spațiu prin utilizarea paletului ca element central al conceptului de mobilare, care se regăsește ca masă în living sau bancă pentru balcon.


Call Now Button