Învățare prin joc, săli de clasă reinterpretate în stil ludic

tabla de scris

 

La timpuri noi, metode de predare și mai noi. În acest afterschool, învățarea limbii engleze devine un joc și o bucurie pentru fiecare copil în parte. Fără îndoială, se cerea o abordare spontană și curajoasă, plină de veselie și exuberanță și pe parte de amenajare a spațiului interior și exterior.

Astfel, fiecare sală de clasă a primit o temă decorativă proprie, un motiv de bucurie pentru cei mici. De la căsuța Shakespeare sau camera Tetris, până la excursia pe muntele din var cretă, prin elementele decorative de pe pereți, autocolante vesele și forme viu colorate, încăperile au fost personalizate și înviorate pe gustul lor.
Din punct de vedere funcțional, versatilitatea a stat la baza întregii amenajări, astfel încât sălile destinate copiilor să devină, pe rând, funcție de nevoile de moment, săli de predare, locuri de învățare creativă, cameră de somn sau loc de luat masa. Mobilierul a fost ales din materiale ușoare, pentru manevrare facilă, cu posibilitate de suprapunere și depozitare.

Explozie de culoare în fiecare încăpere

afterschool

 

floriCromatica unitară din încăperile pentru copii, în concordanță cu energia și dinamismul lor, crează stare de bună-dispoziție oricui le trece pragul. Galben solar, albastru ciel, verde crud și roșu se regăsesc în cele mai mici detalii, în blaturile de la măsuțe, brațele mobile ale corpurilor de iluminat, covoare sau decorațiuni și jocuri.

Spre deosebire de zona destinată copiilor, în camera centrală cu rol de sală de așteptare pentru părinți și birou pentru cadrele didactice, cromatica aleasă este mai temperată, bazată pe tonuri de verde marin, gri petrol, maro roșcat și roz pudrat, în concordanță cu starea adulților și nevoia lor de odihnă și relaxare.

Grădina de vară, cea mai îndrăgită “sală” de clasă

gradina

De la începutul primăverii și până toamna târziu, copiii petrec mult timp afară, la aer curat, în curtea generoasă din spatele afterschoolului. Gândită pentru desfășurarea în paralel a diferite activități didactice și recreative, fiecare element vegetal existent în grădină a fost încadrat în amenajarea exterioară, conferindu-i-se rol funcțional.

Terasa acoperită s-a transformat într-un adevărat spațiu de relaxare și odihnă, cu poufuri și perne viu colorate, la adăpost de soarele fierbinte de vară sau ploile mărunte din toamnă. Și livada umbroasă este numai bună de moțăit în hamace sau pe canapelele fabricate din paleți vopsiți în toate culorile. Ca-n orice loc de poveste, am creat și aici un ascunziș atractiv sub coroana pleșuvă a dudului bătrân, cu balansoare pentru copii ghiduși. Iar sub bolta generoasă de viță de vie, pavelele colorate ne invită pe toți la Twister și alte jocuri interactive.


Call Now Button