Copilăria este acea perioadă a vieții când imaginația și inventivitatea hotărăsc viziunea unui copil asupra lumii înconjurătoare, cu care face timid cunoștință. Acasă este primul univers al copilului, un fel de tărâm magic al lui Peter Pan, care îi oferă libertatea de a deveni orice își imaginează, într-un mediu lipsit de griji, stabil și protejat de părinți.
De fiecare dată când preluăm proiecte de amenajare pentru spațiile destinate copiilor, facem tot posibilul să ne rupem de lucrurile cotidiene din viața adulților și să ne lăsăm învăluiți de o lume a basmelor, cu Feți – Frumoși, Ilene – Cosânzene și bravi cavaleri cu ale lor cetăți. După cum știm cu toții, un prinț adevărat are nevoie de spațiu să-și poarte bătăliile cu dragonii și de o cetate în vârf de munte, în care să se poată retrage din calea armatelor inamice.
Drept urmare, în unele camere de copii a fost minimizat la maxim impactul mobilierului asupra locului de joacă, amplasarea patului – cetate la înălțime permițând obținerea unor spații de depozitare ascunse.
În alte proiecte, ne-am dorit să oferim copilului acea stare de siguranță pe care o simțim cu toții “acasă”, prin includerea, cu rol simbolic, a formei unei case în liniile mobilierului creat.
Pentru copiii îndrăzneți și cu spirit de aventură am creat spații versatile, în care să se poată bucura în voie de fiecare colțișor în parte. Cabană în miniatură, plase de cățărat, spațiu de joacă la înălțime sau balansoare atârnate de tavan, într-un ambient vesel și dinamic, sunt doar câteva dintre artificiile de design cu care se pot construi lumi nebănuite în interiorul caselor voastre.
Chiar și fără o tematică anume, camerele de copii sunt adevărate oaze de bucurie și explozie de culori. Adaptate vârstei și preocupărilor fiecărei etape de creștere, ținând cont și de cerințele funcționale ale părinților, aceste interioare sunt create cât mai versatil, cu posibilitate de adaptare și reglare pe măsura creșterii copilului, și cu utilizări multiple, ca spații de odihnă, învățare, recreere și depozitare.